UE cere ÎNGHEȚAREA tratativelor de aderare cu o țară europeană

UE cere ÎNGHEȚAREA tratativelor de aderare cu o țară europeană
Publicat: 25/11/2016, 07:35

Legislativul european cere celor 28 de state membre UE să „inițieze o înghețare temporară” a negocierilor cu Ankara până când „măsurile disproporționate luate în condițiile stării de urgență din Turcia sunt anulate”.

Anticipând rezultatul votului, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că „lupta (țării sale) pentru stabilitate și viitor nu va fi întreruptă de ridicatul de mâni (al europarlamentarilor)”.

Votul nu are consecințe imediate, însă semnalează opoziția crescând în Europa față de măsurile tot mai dure luate de Erdogan în urma loviturii de stat eșuate din luna iulie.

„Am fost destul de clari de-a lungul timpului că protejăm valorile europene mai mult decât orice la stat membru al UE, dar nu am remarcat nici un fel de susținere din partea prietenilor noștri occidentali. Niciuna dintre promisiunile făcute nu a fost îndeplinită”, a declarat președintele turc în cadrul unei conferințe a Organizației de Cooperare Islamică (OIC), care a avut loc la Istanbul.

„Joi va avea loc o întâlnire la Parlamentul European și vor supune la vot continuarea tratativelor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, oricare ar fi rezultatul, acest vot nu are nici un fel de valoare în ochii noștri”, a adăugat acesta.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor